Top 21 albume(metal) în 2016

Anul acesta a fost unul foarte trist, atât din punct de vedere artistic, politic și ai multor altor factori, dar cred că știți și voi aceste lucruri și, oricum, nu pe ele am de gând să le enumăr aici. Cu toată evenimentele deprimante și excluzându-le pe acestea, în ceea ce privește muzica, 2016 a avut o mulțime de surprize plăcute sau așteptări satisfăcute. Au fost lansate o mulțime de albume incredibile și cam despre ele o să vorbesc aici.

M-am gândit să fac un top al albumelor care mi-au plăcut cel mai mult anul acesta-chiar am avut de unde alege, dar, pentru că sunt atât de multe, le voi împărți în două postări(metal și non-metal), pentru că altfel ar fi o postare mult prea lungă, și plictisitoare, și probabil nimeni n-ar citi-o, și aș vorbi singură și da…

Voi începe, așadar, cu 21 dintre albumele mele preferate metal lansate în acest an. Sunt conștientă că mai sunt o mulțime de alte albume bune care nu se regăsesc pe această listă, mi-a fost destul de greu să le aleg, dar am ajuns la un rezultat care mie îmi place cum arată. Mai menționez că acestă postare e bazată strict pe gusturile mele. Aștept să văd care e topul vostru.

Trebuie să fac și câteva mențiuni memorabile înainte de a începe:

Trees of Eternity – Hour of the Nightingale

Clouds – Departe

Dark Lunacy – The Rain After the Snow

Be’lakor – Vessels

Cult of Luna & Julie Christmas – Cygnus

Oranssi Pazuzu-‘Varahtelija

Fit For A King – Deathgrip

In The Woods… – Pure

Adept-Sleepless

Și-acum…

a0401913316_1621. Latitudes – Old Sunlight

Copleșitor și extrem de subapreciat. Categoric merită ascultat.

 

sorceress_album_cover20.Every Time I Die-Low Teens

Un alt album genial lansat de Every Time I die. Trupa își confirmă încă o dată potențialul și nivelul ridicat la care au ajuns, menținându-se în ciuda încercărilor la care au fost supuși.

 

 

homepage_large.cdbab4eb.jpg19. The BodyNo One Deserves Happiness

Genuri/Influențe: Sludge, Noise, Electronics, Hiphop, Industrial, Doom metal

Delicat, melodic și în același timp pustiu, trist și extrem de complex – “the grossest pop album of all time.”-Chip King și Lee Buford

 

95d840b386bb8fb179c0cf16fc82e31318.Subrosa-for this we fought the battle of ages

Genuri/Influențe:Doom/Sludge/Stoner Metal

Mai dinamic, mai întunecat și poate mai curajos decât albumele precedente, acesta album experimentează frumusețea într-un mod convențional, simplu, ceea ce nu foarte multe trupe metal reușesc să facă.

 

animals-as-leaders-the-madness-of-many-review17.ANIMALS AS LEADERS-The madness of many

 

 

a1306360595_1016. Eight Bells – Landless

Genuri/Influențe: post metal, doom metal, experimental metal

Trist, cumva amar și incredibil de frumos în toată pustietatea lui. E un adevărat progres atât pentru trupă, cât și pentru metal. E ca o poveste nouă spusă cu un ton familiar.

 

a3156894037_1015.Sylvaine – Wistful

Genuri/Influențe: atmospheric metal

Am aflat de Sylvaine datorită trupei Alcest și mă bucur enorm că am aflat de ea. E absolut incredibilă atmosfera care reiese din acest abum. E ceva atât de delicat, dar sumbru și dramatic în același timp. E aproape o experiență spirituală, ceva extrem de intens, un album superb.

 

meshuggah_-_the_violent_sleep_of_reason14. Meshuggah-The Violent Sleep of Reason

Genuri/Influențe: Extreme metal, progressive metal, avant-garde metal
Un album destul de confortabil, vag uneori, dar interesant și plin de energie. E exploatarea unui nou teritoriu, o adevărată provocare, una vie și diferită.

 

a3675257090_1013. Astronoid-Air

Genuri/Influențe:Post-Metal/Rock/Shoegaze

Acesta e unul dintre albumele care nu seamănă cu nimic. Nimic nu pare a fi forțat, totul sună atât de relaxant, viu și fresh în același timp.

Și așa am început să ascult Astronoid.

 

a4072323303_10.jpg12. Harakiri For The Sky – III:Trauma 

Genuri/Influențe: post-black metal

Albumul în sine nu este foarte complicat și nici nu e nevoie de foarte mult timp să te obișnuiești cu el. Modul în care parcă e atins potențialul fiecărei melodii și atmosfera lui sunt însă câteva dintre acele elemente care îl fac să iasă cu mult în evidență.

 

gojira-magma.jpg11. Gojira-Magma

Genuri/Influențe: progressive metal, groove metal

Nu am avut absolut nicio așteptare de la Magma. Ascult Gojira, dar nu mă consider o fană foarte mare a lor, îi ascult doar ocazional, de aceea am fost total indiferentă față de acest album. From Mars to Sirius  a fost albumul meu preferat de la ei și totuși, albumul acesta…o surpriză plăcută-e relaxant, se simt destul de multe schimbări pozitive, e mai divers, mai variat poate decât tot ce au compus până acum. Versurile, structura, atmosfera au luat-o înspre o nouă direcție și de aceea majoritatea elementelor sunt diferite și interesante la Magma.

 

rottingchristritualscd10. Rotting Christ-Rituals

Genuri/Influențe: dark metal, black metal

Aceasta e una dintre trupele mele favorite, e chiar de suflet și am sperat că noul lor album să fie unul bun. Mă bucur că nu m-au dezamăgit. La început, unele melodii le-am perceput ca pe o formă prelungită a albumului precedent,  Katá ton Daímona Eautoú(unul dintre albumele mele preferate), după ce le-am mai ascultat însă de câteva ori, am simțit o altă atmosferă și am început să le înțeleg cumva mai diferit. Acesta mi se pare acum unul dintre cele mai bune albume Rotting Christ. E doza obișnuită de referințe mitologice, dar transmisă altfel. Se simt schimbări și influențe la nivelul intrumentalului, al compoziției, precum și o mulțime de noutăți și tehnici pe care nu le-au mai folosit până acum, cel puțin nu atât de des. E ceva pătrunzător în general, dar faptul că există în tracklist și meodia Les Fleurs Du Mal(poezia lui Baudelaire) care este făcută în colaborare cu Vorph-vocalist Samael(o altă trupă genială) este unul dintre motivele pentru care albumul e așa de sus în top.

 

a3153393733_109.Hypno5e – Shores Of The Abstract Line

Genuri/Influențe: progressive metal, avant-garde metal

Acesta e exact genul de album care prezintă ceva frumos, dar nu în sensul romantic al cuvântului, ci ceva frumos în duritatea, tristețea și realitatea lui. E ceva puternic, dar calm, unic, aproape perfect, ceva care marchează evoluția trupei și confirmă potențialul de care albumele precedent au dat dovadă. Trebuie ascultat de mai multe ori pentru a ajunge mai bine la el, dar categoric merită. E superb.

a0568689905_108.Schammasch – Triangle

Genuri/Influențe: black metal, avant-garde metal

Avant-garde+black metal=this masterpiece. Nici măcar nu știu cum am ajuns la acest album. Nici nu mai ascultasem trupa înainte, cred că i-am dat o șansă datorită copertei și nu regret nimic. E absolut superb, m-a luat total prin surprindere, nu mă așteptam la o așa atmosferă și intensitate de la ceva descoperit din greșeală.  Acest album e unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat anul acesta în black metal.

 

 5515287. Ihsahn-Arktis

Genuri/Influențe: black metal, progressive metal, experimental metal

Arktis e unul dintre acele albume care reușesc fie emoționante fără a forța nimic și fără a părea false. Este un album captivant, interesant, cu câteva elemente electronice de noutate, cu o atmosferă interesantă. Datorită unei compoziții neobișnuite, dar sensibilă și plăcută în același timp, Ihsahn și-a făcut simțită orientarea spre varietate muzicală în acest album, ducându-și muzica pe o nouă treaptă, una dintre cele mai bune poate.

 

cover2136.Leprous – The Congregation

Genuri/Influențe: avant-garde metal, progresive metal, pregressive rock

Ascult Leprous de ceva timp și pot spune că acesta e unul dintre cele mai bune albume ale lor. Sunt câteva elemente noi, care, deși sunt mai neobișnuite, se potrivesc perfect oricum le-ai privi, pentru că albumul are o cursivitate pe care puține trupe reușesc să o atingă. E imprevizibil, cu un ritm unic și o structură diferită.

 

sorceress_album_cover5.Opeth-Sorceress

Genuri/Influențe: progressive rock, progressive metal

„Ăștia nu-s Opeth”, „Asta nu sună ca Opeth”, „Vechile sunt cele mai bune, aaah, unde e Opeth? Chestia asta nu e Opeth, ce e asta?” „OLD OPETH IS BETTER”

Sună cunoscut? Dacă ascluți Opeth, cu siguranță. Eu m-am cam săturat să aud aceleași replici când vine vorba de noul album Opeth-album care s-a dovedit a fi pentru majoritatea o dezamăgire. Dar albumul ăsta CHIAR e Opeth. La început am fost și eu surprinsă, foarte surprinsă, pentru că e, într-adevăr o schimbare cam mare, dar după mai multe ascultări am început să iubesc cosmic Sorceress. Mi se pare interesant de fiecare dată când o trupă face câte o schimbare, acesta e și farmecul. Ar fi atât de plictisitor dacă ar începe să repete din nou și din nou aceleași compoziții. Apreciez enorm curajul de care au dat dovadă Opeth și mai ales faptul că au ales să cânte ceea ce au simțit, nu ceea ce li se cere și ceea ce așteaptă alții, chiar și cu riscul de a nu fi întâmpinați foarte călduros. Noul Opeth e interesant și bun, foarte, foarte bun chiar.

 

a3153393733_104.Oathbreaker – Rheia

Genuri/Influențe: avant-garde metal, black metal, post hardcore, hardcore punk, post-metal

Albumul acesta e incredibil. Modul în care sunt combinate atâtea genuri și totuși se reușește păstrarea esenței fiecăruia, modul în care echilibrul fiecărei melodii e transformat treptat în ceva haotic, dar totuși armonios, modul în care sunt prezentate contrastele în vocea solistei și modul în care se descurcă să facă trecerea de la cleans la growls, combinațiile pe care le face, instrumentalul, tot. E un alt nivel al post-black-ului, unul atât de bun, de profund, imprevizibil. Yup, un album extrem de bun, unul dintre cele mai bune.

 

a3915232228_103. Alcest-Kodama

Genuri/Influențe: shoegazing, post-rock, blackgaze, post-metal

Nu există melodie Alcest care să nu-mi placă și spun asta fără pic de exagerație. Am iubit Alcest chiar și cu Shelter(albumul care a avut poate cele mai multe plângeri din cauza noii direcții luat de Alcest și a blândeții lui) sau, mai bine zis, în special cu el. Noul lor album nu e o excepție. Kodama e ceva pur și simplu superb, am știut că așa va fi. E acolo, lângă celelalte albume, arătând evoluția trupei. Alcest revine treptat la abordările mai agresive(growls). E mai întunecat, mai dur, dar la fel de echilibrat. Nu există excese, forțări, totul decurge atât de natural încât e greu să nu îți dea mici fiori. Versurile, vocea, instrumentalul, Kodama e o altă capodoperă Alcest și mi-a reamintit de ce ador atât de mult acestă trupă.

1a91b9f52.Deftones-GORE

Genuri/Influențe: space rock, alternative metal, experimental rock

Gore e poate cel mai captivant album Deftone, din punctul meu de vedere, după White Pony. Combinația dintre ritmurile moderne ale rock-ului și spiritul anilor ’90 nu a eșuat. Deftones au reușit să creeze o simbioză între cele două, au reușit să le uniformizeze cumva, fără a crea o stare anostă de repetiție. Nu e cel mai accesibil album al lor și poate fi destul de greu să te acomodezi cu el, dar odată ce o faci, parcă nu-l mai poți lăsa așa de ușor. Ritmic, melodic, aceeași intensitate Deftones însă evoluată

 

ai5r3jgyx6e 1- Architects-All our gods have abandoned us

Gen: Metalcore

Cam asta e ceea ce eu numesc o adevărată capodoperă a muzicii, a metalcore-ului, nu știu, a oricui, nu-mi pasă. Noul album Architects e unul dintre cele mai bune albume pe care le-am auzit vreodată. Ascult de mult timp Architects, dar am luat o pauză lungă de la metalcore cam până la începutul acestui an.  Adică mai ascultam, dar ocazional. Apoi a venit noul lor album.Credeam că va ok, poate bun, dar a întrecut însă orice așteptare. Niciun album lansat anul acesta nu a reușit să-l întreacă pe acesta. Multe s-au apropiat de el, dar cam atât.Nu există vreo melodie care să mă lase rece, care să nu transmită nimic. Totul e atât de puternic, de incredibil. Instrumentalul, breackdown-urile, blegh-urile și, mai ales, versurile care pur și simplu răscolesc. Tot albumul e extrem de intens, dur, cu mesaje puternice, iar, Memento Mori, melodia de final, e atât de diferită încât pur și simplu duce toată emoția pe care ei o transmit la un cu totul alt nivel.

Moartea lui Tom Searle (chitaristul și unul dintre membrii fondatori ai trupei ) a fost moartea din acest an care m-a întristat cel mai tare. Deși anul acesta a fost unul extrem de trist pentru muzică, având în vedere faptul că au murit atâția muzicieni incredibili, pierderea lui Tom mi s-a părut poate cea mai dureroasă. Am reascultat absolut toate albumele lor, cumva în semn de respect pentru toată munca lui și pentru că am vrut să interacționez altfel cu melodiile(pentru că el le-a compus și tot el a scris și cea mai mare parte a versurilor). Versurile sunt, pentru mine, la egalitatea cu instrumentalul, iar până acum nu am găsit prea multe melodii ale altor trupe care să transmită ceea ce transmit versurile din melodii precum Gravedigger, Colony Collapse(de pe albumul LTLF) sau From The Wilderness, Nihilist(de pe acest album) și, în general, majoritatea versurilor melodiilor Architects.  După ce am aflat de circumstanțele în care a murit Tom și modul în care a luptat cu cancerul, melodii precum C.A.N.C.E.R, Gone With the Wind, Memento Mori și multe altele au început să prindă un alt contur, iar toată povestea lor ajuns la mine într-un mod mai dureros și total diferit. Din păcate, datorită pierderii lui Tom, albumul acesta a avut un alt impact asupra mea, tocmai pentru că-i arată atât de bine talentul , voința de a lupta, inspirația și influența lui imensă asupra acestui gen muzical.

 

Partea a doua a listei, cea non-metal, o voi posta în curând.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s