Puțin despre Pădurea Spânzuraților

Cred că vă gândiți că nu mai am idei de articole, sau că mă plictisesc îngrozitor(lucru care nu e în totalitate fals, chiar mă plictisesc) sau că am înnebunit și încep să aberez mai mult decât de obicei, scriind despre un lucru așa plictisitor cum pare a fi  Pădurea Spânzuraților. Ce vreau să spun e că această carte nu a fost chiar așa reaNu a fost nici foarte, foarte bună, ce-i drept, dar a fost mai mult decât suportabilă. Nu, stați liniștiți, nu o să scriu aici un  eseu cu bla bla, și a apărut bla bla, și a fost bla bla. Chiar nu o să fac asta. Nu am de gând nici să scriu o recenzie propriu-zisă, pentru că mi-e lene(uhm).

778267

După experiența mai puțin plăcută pe care am avut-o cu Ion și cu cele mai multe dintre cărțile din programa școlară, pot spune că această carte a fost ceva revigorant, oarecum vibrant până și pentru insensibila de mine. Spre deosebire de marea majoritate a romanelor lui Rebreanu și, în general, a celor clasice românești, acesta a fost scris în stilul dostoievskian și tocmai din această cauză mi-a și plăcut. Nu a fost doar o carte despre lupta pentru pământ, avere, despre dragoste și despre celelalte teme exploatate la noi, a fost ceva mai complex, pentru că au fost dezbătute, de asemenea, aspecte politice, religioase și chiar existențiale. Asta înseamnă că nu este transpusă o simplă înșiruire de evenimente în care să fie prezentată doar viața personajelor, ci personajele însele sunt sunt supuse unei torturi individuale, sunt surprinse gândind și dezbătând problemele care se aflau în jurul lor. Marea majoritate a acestora sunt în antiteză, nu se aseamănă între ele, iar, pe plan interior, sunt măcinate de propriile idealuri, dar și de tragedia războiului, ajungând astfel să spună ceva, nu doar să existe.

254-forest-of-the-hanged

Au fost și aspecte care nu m-au impresionat, cum ar fi ideea patriotismului(ah, patriotismul ăsta), dar am zis că voi vorbi despre aspectele pozitive, adică acele aspecte care m-au convins să-i dau 3 steluțe pe Goodreads(3.50 chiar) și atunci când dau 3 stele unei cărți înseamnă că e de bine(sunt puțin mai exigentă atunci când vine vorba de ratinguri).

Padurea-Spanzuratilor-01.jpg

M-a impresionat cumva faptul că, deși Rebreanu nu a fost implicat direct în război, nu a experimentat teroarea frontului, a reușit totuși să introducă atât de bine atmosfera, ca și cum chiar ar fi făcut cândva parte din poveste, ca și cum ar fi fost acolo. Începutul și finalul au fost secvențele mele favorite. Cadrul introdus în cele două părți a fost izbitor, Rebreanu chiar știe cum să facă descrieri intense.Mi-a plăcut atmosfera romanului, povestea, în cea mai mare parte, și stilul. Personajele mi-au plăcut, dar nu neapărat ca individualități(excepție făcând Gross), ci mai mult ca și construcție.

2205_1249384473-large

La filmările pentru „Pădurea Spânzuraților”:Liviu Ciulei, operatorul Ovidiu Gologan și interpreta Ilonei, Ana Szelesz | sursă aici

Câte ceva despre ideea romanului:

Ideea scrierii acestui roman datează de la sfârșitul anului 1918, când un prieten i-a arătat lui Liviu Rebreanu o fotografie ce reprezenta o pădure plină cu cehi spânzurați în spatele frontului austriac din Italia.Militarii cehi spânzurați făceau parte din Armata Austro-Ungară și refuzaseră să lupte pe frontul din Boemia, fiind considerați „trădători de patrie” (Landesverräter). Prietenul său urma să o prezinte ca document fotografic în dosarele delegației române la Conferința de Pace de la Paris pentru a demonstra cum au fost tratați cehoslovacii de către conducătorii monarhiei austro-ungare. „Fotografia m-a impresionat puternic și m-a urmărit multă vreme. Auzisem că execuții similare ar fi suferit și mulți români. Mi se povestise că chiar la Bistrița, deci în țara mea, au fost spânzurați mai mulți preoți și țărani români bucovineni”, a mărturisit scriitorul.(sursă Wikipedia)

Romanul Pădurea spânzuraților a fost dedicat fratelui mai mic al scriitorului, Emil Rebreanu, fiind precedat de următoarele cuvinte: „În amintirea fratelui meu, Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917.”.

Câteva citate:

liviu-rebreanu-419903l-poza

Liviu Rebreanu, una din ultimele poze făcute la Valea Mare înainte de moarte | sursă poză aici

Izbânda trebuie să vie! O crimă monstruoasă trebuie să nască o pornire uriașă de răzvrătire universală…. Trebuie! Și atunci, peste tranșeele de sânge, peste granițele brăzdate cu morminte, toți oropsiții, toți răzvrătiții , își vor strânge mâinile și, într-un avânt nimicitor, se vor întoarce împotriva celor ce-i exploatează de mii de ani, și în sângele lor buhăit de trândăvie vor înmuia steagurile păcii și ale lumii noi!

Cineva s-a așezat la masă, plin de încredere în cunoștințele și experiențele sale de viață, și a declarat că oamenii trebuie să fie așa și așa, că e bine când faci cutare lucru și că e rău dacă faci cutare. Și, în schema lui, acel cineva voia să vâre cu sila sufletele vii, să le încătușeze, de parcă viața s-ar modela după dorințele sau concluziile cuiva. Dar viața merge înainte(…)plăsmuind în fiece clipă situații noi, idei noi, pe care fantezia liliputană omenească niciodată nu le va putea înțelege și, cu atât mai puțin, prevedea. Un capriciu al vieții a pus față în față milioane de oameni, pe care i-a însemnat cu moartea în frunte, silindu-i astfel să descopere în sufletele lor taine nebănuite(…)Omul trebuie să-și ferească numai conștiința, ca să nu-i sângereze.

Numai când e singur omul cu sufletul său, numai atunci există un echilibru între lumea lui cea mică dinăuntru şi restul universului; îndată ce intervine realitatea de-afară, omul devine o jucărie neputincioasă, fără voinţă adevărată, mergând încotro îl mână puteri şi hotărâri străine de fiinţa lui…

Da, da, cunoaștem!… Începutul și sfârșitul e Dumnezeu, fiindcă habar n-avem de unde venim și unde mergem și, prin urmare, înlocuim întunericul cu un cuvânt mare și gol…

În realitate fericirea îngustează cumplit orizontul omului, nu crezi?

Dumnezeul iubirii a ucis mai multi oameni decat toti ceilalti zei impreuna!

O secundă mai puternică decât o viață de om.

Meditațiile stârnesc numai conflicte cu lumea.

 

Film:

 

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Recenzii, Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s