Ofilirea(Tentative #1)

Vino, puiule, încet, încet. Haide, mai fă un pas. Așa, încă unul. Stai, puiule, unde pleci? Vino, vino și spune-mi ce te apasă. Haide. Eu îți sunt și mamă și tată. Îți sunt și distrugere. Vino, puiule, nu pleca…tumblr_nkbhukHT8O1unrdrzo1_400

Prima dată când s-a întâlnit cu Ea, a privit-o confuz, ușor speriat. Înainta timid spre Ea. Mergea, iar fiecare pas îi decojea pielea de pe întregul corp, fiecare pas îl seca de viață, îi scotea ochii din orbite, îi făcea carnea să tremure, îl făcea să se descompună, să se piardă. Pietrele de sub picioarele lui se devorau reciproc, aveau distrugerea în instinct. Voiau atât de mult să distrugă, încât, atunci când nu a mai rămas nimic de devorat Jos, s-au năpustit asupra lui. Prima dată, i-au sfâșiat picioarele, apoi au înaintat spre piept, spre gât. Erau niște pietre foarte pretențioase, pentru că-i devorau doar exteriorul. Interiorul îi era deja putred. Pietrelor, după cum se știe deja, nu le plac lucrurile putrede. Au înaintat, așa dar, lacomele pietre, au înaintat către gura lui și din ce în ce mai sus, dar brusc s-au oprit, căci ochii, singurul lucru care mai rămăsese din el, continuau să o privească pe Ea, iar de data aceasta nu mai erau speriați. Ignorând pietrele, ochii s-au aruncat în brațele Ei așa, ieșiți din orbite cum erau. O priveau încontinuu. Ochii lui erau în extaz.

Ea, înghițând eterul, a luat ochii ieșiți din oribite în brațe. I-a curățat de pietre și i-a mângâiat. Mâna ei era rece, atât de rece și aspră. Parcă muncise o viață întreagă, parcă toată viața Ei nu a făcut nimic altceva înafară de a curăța pietrele de pe ochii celor ca el. Prima dată când l-a văzut, a știut că-i aparține, că va fi a Ei pe vecie. A știut că-i va decoji pielea, a știut că-i va facea carnea să tremure, sângele să tâșnească, să urle și ochii…să-i iasă din orbite. A știut că-l va devora înaintea pietrelor, că-i va nimici exteriorul, că-i va linge interiorul până își va reveni din starea de putrefacție în care se afla. Pe Ea nu o deranja interiorul lui putred. Îl iubea, îi iubea interiorul pentru că era tot ceea ce el devenise în absența Ei. Era tot ceea ce el devenise în prezența lor. Așa-i trebuia, nenorocitului. O merita, gândise ea cu dispreț, aruncându-i brusc ochii pe jos.

Ea, Persefona, Coatlicue, Nephthys, Hestia. Ea, suprema singurătate, ofilirea.

Nenorocitule, privește-mă, privește-te. Apropie-te de mine, apropie-te de oglindă. Mai mult! Mai mult, nenorocitule, mai mult infamule, dezgustătorule. Îmi vine să vomit doar când te simt și vomit cu adevărat atunci când te văd trăgându-ți pielea după tine, încercând să-ți oprești carnea din tremurat, să-ți oprești sângele din țâșnit, încercând să-ți bagi afurisiții ăia de ochi înapoi în orbite. Ți-am spus eu. Ți-am spus eu să nu te apropii de ei. Ai văzut?! Ai văzut ce s-a întâmplat, scursură a Universului? Te-ai apropiat de ei, infectule, și i-ai distrus. I-ai disecat, i-ai mutilat, i-ai torturat și i-ai făcut să urle atât de tare. I-ai făcut să oprească heruvimii din cântat, i-ai făcut ridice Infernul la suprafață. Tu, doar tu, nenorocitule. Și știi ce ți-au făcut ei? Spune-mi! Știi? Te-au devorat. Ți-au mâncat toate organele interne. Ți-au sfâșiat tot interiorul și acum…uite-l: e putred, putred! Apropie-te acum de oglindă! a urlat Ea, în timp ce-și scotea aceleași mâini reci și aspre din palida oglindă ca să-l tragă de gulerul hanoracului. Uită-te la mine! Privește-te pe tine. Uită-te și spune-mi ce vezi! a urlat Ea și mai tare. El s-a supus. Te vezi, ă? Spune-mi, nefastule, ce vezi? Se vedea pe el, un cadavru viu, umblător. Razele selenare care-l împietreau în fața oglinzii îi arătu toate cadavrele din lume. Le vedea, erau vii și mai reale ca niciodată. Vedea toate cadavrele din lume prăbușindu-se în acea oglindă și se vedea pe el contopindu-se cu ele. Se vedea pe el descompunându-se. Da, da, murmura Ea ironic. Vezi un om mort. Te vezi pe tine ofilind cu zâmbetul pe buze.tumblr_mhyxgrfFKH1r6rf6go1_500

Probabil vă întrebați ce a fost chestia pe care tocmai ați citit-o. Ei bine, e 10% din ceea ce se întâmplă în capul meu la ora actuală. E începutul ăsta ciudat de toamnă și de liceu. Începutul ăsta insuportabil care reflectă așa de bine un alt sfârșit. Am vrut să scriu ceva, orice, așa că am scris asta aici. Puteam la fel de bine să o scriu pe Wattpad, dar a început să mi se facă greață de site-ul acela și de toate celelalte care-i seamănă. Povestirea aceasta sau cum vreți voi să o numiți e ceva total diferit de ceea ce am scris până acum pe blog. Poate la fel de bine fi și ultima postare de acest fel sau…poate să nu fie. Intenția mea inițială nu a fost aceea de a publica articolul, dar…dacă tot l-am scris…tumblr_nm3r1om1721u0t92no1_500

 

Advertisements

2 Comments

Filed under Uncategorized

2 responses to “Ofilirea(Tentative #1)

  1. Ce tocmai am citit a fost destul de ciudat si straniu, sper sa nu te duci pe ganduri sinucigase mai departe :)))
    Ai o leapsa de la mine http://visepierduteintrestele.blogspot.ro/2015/08/leapsa-cinefila.html
    Pupici :*

    • Nu o să am niciodată gânduri sinucigașe. Calc în fiecare zi pe urmele lăsate de o sinucidere. Am văzut și încă văd ce a eliberat în spatele ei și e ceva deloc plăcut.
      Îți mulțumesc pentru leapșă, o să o fac cât de repede. Îmi plac mult întrebările. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s