Recenzie Acluofobia-A.R.Deleanu/Flavius Ardelean

 Acluofobia-A.R.Deleanu

Notă copertă: 5/5

18519978

Despre carte:

“În România, de-a lungul timpului, am avut puţini, foarte puţini autori talentaţi care să scrie proză (cu accente) horror. Nici la momentul actual lucrurile nu stau mai bine. Există însă câţiva scriitori tineri aflaţi în plină dezvoltare artistică, iar anii următori s-ar putea să plaseze România, în sfârşit, pe harta mondială a creatorilor de fantezii macabre. Un lucru e clar, însă: cu volumul acesta, A.R. Deleanu dă tonul, stabileşte traiectoria, aşază ştacheta. E un lucru fenomenal, acesta! Întrucât, inevitabil, toţi cei care i se vor alătura vor trebui să pornească de la un nivel deja foarte înalt. Cu puţin noroc, graţie lui A.R. Deleanu şi Acluofobiei, vom ajunge repede la sincronizarea cu restul lumii. Povestirile de faţă au oricum toate şansele de partea lor în confruntarea cu 90% din producţia de gen a Occidentului. Cetiţi şi vă convingeți.” (Mircea Pricăjan)

Părerea mea:

18519978

* Atenție! urmează o mulțime de poze făcute de mine, având în prim-plan frica de întuneric bântuind malul mării.*

Mă bucur că nu am avut așteptări de la această carte, în caz contrar, cel mai probabil aș fi rămas cu un gust amar după terminarea ei. Mi-am învățat lecția, ce-i drept(cele mai multe dintre cărțile pe care le-am citit s-au ocupat în mod particular de asta), iar acum, înainte de a citi o carte, o privesc doar. Atât. Fără înceredere sau admirație. Fără dezgust. Îmi conserv sentimentele pentru momentul decisiv, pentru clipa când voi închide cartea. Așa a fost și cu Acluofobia. Nu am avut nicio așteptare, așa că a fost fluidă.tumblr_nnfrvnVng61uppy37o1_400

Din păcate, nu a reușit să-mi transmită foarte multe. Nu a reușit să bântuie nici măcar puțin. Nu a reușit nici măcar să mă facă să mă gândesc că m-ar putea speria. Aici nu nu mai dau însă vina pe carte, ci pe demența și pe sadismul meu, eventual și pe gusturile mele extrem de pretențioase când vine vorba de o carte horror. Acești factori au transformat o carte care ar fi trebuit să-mi inspire oroare într-una destul de blândă, amuzantă chiar.Puțina conștiință rămasă nu mă lasă să numesc această carte „horror”, pentru că mie, personal, abia dacă mi s-a părut macabră. Da, exact, a fost o carte macabră, dar nu suficient de macabră pentru mine. A fost o carte bine construită, asta trebuie să o recunosc. A avut influențe horror care s-au simțit în câteva povești-în cele cu adevărat bune-, iar stilul original al autorului a ridicat mult cartea în ochii mei. Mi-a plăcut varietatea conținutului, faptul că povestirile nu semănau ca subiect între ele.1

Descrierile bogate și predominante în povești au fost părțile care mi-au plăcut cel mai mult la această carte, pentru că s-au apropiat ușor de perfecțiune. Au fost cele care au dat viață cărții, au însuflețit-o mai mult decât personajele(unele dintre caractere fiind chiar mediocru construite), au aplicat lecturii acel strat de atmosferă lugubră care au transformat complet cartea, au recreat-o. Fără acele descrieri și exemplificări, fără un stil atât de intens, întreaga carte s-ar fi pierdut, ar fi murit de tot.tumblr_nrup1dvaiS1utlqpzo1_500

Acum, dacă am spus că nu a reușit să-mi transmită sentimente pe care ar trebui normal să le ai atunci când citești o carte cu povești intitulate „macabre”, asta nu înseamnă neapărat că nu mi-a plăcut cartea în sine. Chiar din contră, au fost unele povești care s-au apropiat extrem de mult de preferințele mele. O să vă prezint pe rând și pe scurt(fără spoilere, pentru că și eu le urăsc) fiecare poveste a acestei cărți.

satcover

Trenul Umbrelor:

A fost o povestire care s-a apropiat de banalitate, din punctul meu de vedere. A avut, ce-i drept un început promițător, dar un ansamblu încâlcit și un „final” dezamăgitor. A fost multă, poate prea multă ambiguitate. Nu mă înțelegeți greșit, uneori echivocitatea unei povești este însăși farmecul ei, dar aici…aici parcă aș fi preferat să știu mai multe detalii.tumblr_nrup1dvaiS1utlqpzo1_500

Scrum

Povestirea aceasta a avut niște personaje atât de enervante și plictisitoare, încât la un moment dat nu știam dacă să casc sau mă dau cu capul de pereții inexistenți de pe plajă, pentru că, da, acolo am citit jumătate din conținutul cărții. Nu mi s-a părut tristă, chiar deloc. Cred că fiecare personaj a primit exact ce merita. În această poveste, nebunia ajunge să fie ceva constant și obișnuit. Ilustrează, într-un fel, realitatea, doar că într-o manieră mai necruțătoare.tumblr_nrup1dvaiS1utlqpzo1_500

Atunci când nu eram

Povestea aceasta a fost una dintre cele mai bune povești prezente în carte. Cu un caracter distopic, abundentă în suspans și imprevizibil, dacă ar fi fost dezvoltată până la statura de carte integrală, probabil ar fi devenit una dintre distopiile mele preferate, poate ar fi ocupat chiar primul loc. Singurul lucru care m-a enervat la ea a fost dimensiunea. A avut un „final” prea brusc, consider că merita mai mult, că ar mai fi fost încă multe de spus, dar se pare că autorul nu mi-a împărtășit părerea.tumblr_nqc2jucN7F1rmw93xo1_500

Kilimanjaro

Aceasta a fost, din punctul meu de vedere, cea mai slabă povestire a cărții. A avut un conținut sărac, diluat chiar. A fost plină de previzibil, iar acest aspect m-a enervat mult. Puteam ghici cu ușurință ceea ce urma să se întâmple. A fost prea firească, normală. Totuși, a avut ceva suspans presărat pe alocuri, așa dar nu a fost tocmai mediocră.

Max Li

Reacția mea după ce am terminat de citit cele aproape 4 pagini care au adăpostit această poveste: *privire adresată peretelui* „C-ce dracu a fost asta? ”tumblr_nrv6u0EB9I1sw5eg9o1_1280

Da, cred, nu, sunt sigură că aceasta este cea mai ciudată, bizară(…ă…nici măcar nu știu ce cuvânt să folosesc) poveste pe care am citit-o în întreaga mea viață. Am citit chestia asta de trei ori, poate chiar de patru și tot nu am înțeles mare lucru. Însă, aspectul care m-a speriat cu adevărat a fost acela că povestirea a ajuns la un moment dat chiar să-mi placă. A fost ciudată, extrem de ciudată și nici acum, dacă stau să mă gândesc, nu-i găsesc logica, dar poate nici nu are nevoie de una.

Negru ca o șoaptă fără rost

Aceasta a fost povestirea mea preferată dintre cele prezente în carte. Cred că până și personajele au ajuns să-mi placă aici. A fost extrem de bine construită. Pot spune că s-a apropiat cel mai mult de preferințele mele. Cred că a fost și singura poveste din carte la care dimensiunea redusă nu m-a deranjat absolut deloc. Dacă ar fi fost altfel, în orice altă manieră, ar fi fost obligatoriu un eșec. Au fost și unele întâmplări predictibile, dar, în mod straniu, acest lucru nu m-a deranjat.tumblr_nrvj3ltCHx1us3820o1_1280

Jos, în lumea lor

Jos, în lumea lor a fost singura povestire care a avut un dialog viu, real. Nu spun că un dialog e viu doar dacă e bogat în regionalisme, așa cum a fost acesta, dar aici a fost altfel prezentat. Da, și regionalismele au contribuit la transpunerea realității, la evidenţierea oralității, dar nu au fost doar ele cele care au făcut replicile de dialog ale acestei povești mai vi, mai verosimile. Povestea, în ansamblu, căci despre ea e vorba, a fost ok. Nu mi-a transmis prea multe, dar nici nu m-a lăsat total indiferentă.

Toma. Administrator

Începutul, oh, cât i-am iubit începutul. Acesta e genul de poveste care are în compoziția farmecului său și predictibilitatea. E o poveste care arată clar momentul decisiv, o poveste care te face să te întrebi: „Ce s-ar fi întâmplat dacă…”.

Omul cu chip de cal

Ciudată și încâlcită, dar nu suficient cât să mă afunde într-o ceață densă, așa cum a făcut-o prima povestire din carte sau Max Li. A fost povestea care a reușit să-mi transmită un fior de oroare amestecat cu o dementă satisfacție. A fost povestea care a reușit să-mi transmită, pe lângă cuvinte, un miros de cal. Și mi-a plăcut-nu vă imaginați că vorbesc despre miros-.

Vis cu furnici

Mi-a plăcut și această poveste, probabil singura din carte care mi-a transmis, chiar dacă doar pentru o fracțiune de secundă, un vag sentiment de tristețe. Am iubit personajul principal. Sau…aproape că l-am iubit.tumblr_nrv6u0EB9I1sw5eg9o1_1280

Și…Chelia lui Valeriu

M-a amuzat teribil această poveste. Mie mi s-a părut comică, deși e probabil ca altora să li se pară nebunie pură. Alienație. Și, oh, Valeriu, unul dintre cele mai simpatice caractere, dragul de el.

Acum, probabil că vă întrebați-sau nu- de ce am pus cuvântul final între ghilimele. Ei bine, am făcut-o deoarece aceste cărți nu au un final propriu-zis.El nu există. Finalul e la dispoziția ta. Tu, cel care citești cartea, ești finalul poveștilor.

Sfârșit:

Poate că sunteți confuzi și nu știți dacă mi-a plăcut până la urmă cartea sau nu. Răspunsul meu e: a fost mai mult decât suportabilă, nu mi-a provocat somnolență și nici nu m-a făcut să-mi doresc să o arunc în focurile Muspelheimului, așa dar a fost o lectură ok.

Dacă ești o persoană destul de sadică, e foarte posibil ca acestă carte să nu te impresioneze(așa cum s-a întâmplat în cazul meu). Ți-o recomand însă dacă vrei să vezi metamorfoza fricii, dacă vrei să vezi teama sub 11 măști diferite, ți-o recomand dacă vrei să întâlnești un stil care să exemplifice eproape perfect granița dintre nebunie și normalitate, dintre realitate și ficțiune. O trecere bruscă extrem de bine detaliată, o prezență aproape captivantă.

11659312_1641856049394072_8856549061869987561_n

contrast între prezențe, Acluofobia

Advertisements

Leave a comment

Filed under Recenzii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s