Recenzie Cimitirul-(Adrian) Teleșpan

 Cimitirul-Teleșpan

 Notă copertă: 4/5

Trebuie să menționez că aceasta e una dintre cele mai interesante coperți pe care le-am întâlnit până acum.
cats

Sinopsis:

Adrian Green este un homosexual român care se mută la Londra pentru că… e obosit. Deși nu prea mai are chef de muncă, își găsește, totuși, un job: administrator de cimitir. Pe măsură ce interacționează cu diverși clienți, vii sau morți, Adrian ne spune exact ce crede el despre religie, bani, sex sau moarte, concepte pe care le descrie cu o sinceritate crudă, foarte mult umor și sarcasm. Cimitirul Wormholt devine spațiul în care Green își dă seama că fericirea stă în acceptarea adevărului propriu, și nu în ochii celor din jur.

“Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: Dormiţi! Dormiţi, fraţilor, că somnul n-a făcut rău nimănui! Eşti trist? Culcă-te! Eşti nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc şi mori în somn!”

Odată ce treci peste “urbanismul” limbajului și disecțiile întâlnirilor amoroase ale lui Adrian Green, Cimitirul îți propune un personaj care își îmbrățișează cu curaj imperfecțiunile, și le înțelege și acceptă, și care navighează cu mult umor într-un univers plin de personaje bizare, aproape suprarealiste. (Monica Bîrlădeanu)

Deși am citit recent multe cărți bune, nu mi s-a mai întâmplat de câțiva ani să mă arunce una din ele atât de puternic într-un film anume, cum a făcut-o Cimitirul. (Cristina Nemerovschi)

Singurul mesaj pe care îl am pentru tine e următorul: Nu îmi doresc să te învăț nimic, dar îmi doresc să îți placă ce am scris. Ceea ce ai acum în mână e o carte pe care ai fi putut să o scrii și tu. E o carte scrisă simplu, fără pretenții, pentru că eu nu sunt scriitor. Deschide cartea la prima pagină și vei vedea că tot ce fac eu în primele rânduri faci și tu în fiecare zi. Relaxează-te, finalul e mereu același! (Autorul)

Părerea mea:cats

Știu că deși temele primordiale-aș putea spune-ale blogului sunt recenziile, nu am mai postat una de ceva vreme. Sincer, chiar mi-a fost dor să scriu ceva despre o carte, orice. Singura problemă aici a fost că nu am avut nici timp, nici dispoziția necesară pentru a-mi dedica toată atenția asupra unei lecturi, așa că am așteptat să treacă toate chestiile care mi-au parazitat în ultima vreme creierul. Și-au trecut, iar eu mi-am luat cartea asta, pentru că voiam s-o citesc de ceva vreme.razvan-t-coloja-soldati-ai-terebentinei

Trebuie să recunosc că e prima carte pe care am citit-o și care a avut ca personaj principal un homosexual, poate de aceea am și insistat în tăcere-eu pentru mine-să mi-o cumpăr. Probabil cei care ați ajuns pe pagina blogului unde vorbesc despre mine și cei care ați avut răbdare să citiți toate acele lucruri irelevante, ați văzut că susțin cu convingere relațiile între persoanele de același sex. Când am aflat că la noi în România există o astfel de carte și mai e și scrisă de un român, atenția mea a fost îndreptată aproape în totalitate către ea.

1390724_580998088615153_941158844_n

Nu m-a șocat nici limbajul, nici tema. M-a surprins plăcut, dar de șocat, cum au spus mulți că au pățit, nu m-a șocat. Nu știu dacă de vină e faptul că sunt obișnuită cu acest gen de limbaj sau dacă pur și simplu nu mi s-a părut ceva extrem de ieșit din comun. Acum, e adevărat că nu sunt foarte multe cărți cu atâtea înjurături și nici autori cu un stil atât de înțepător și direct, e adevărat și că un limbaj de genul folosit în exces și pus acolo unde nu are ce căuta, strică tot farmecul poveștii, dar în dialoguri acesta exprima oralitatea, creează personajele, le dă viață într-un fel sau altul, le face mai reale. La fel e și în cazul unui monolog. În plus, dacă stau bine să mă gândesc, în cartea aceasta nici măcar nu au fost extrem de multe înjurături, cum tot ciripeau unii. Teleșpan a știut unde și când să le pună, a știut cum să jongleze cu cuvintele și a reușit într-un final să creeze ceva captivant.1390724_580998088615153_941158844_n

La început, când am văzut titlul, m-am gândit că e metaforic. Chiar și pe la începutul cărții încă mai credeam că „Cimitirul” este folosit cu sensul lui figurat. Nu mi-a luat prea mult însă să-mi dau seama că de fapt „Cimitirul” e chiar un…cimitir. Nu știu dacă am fost dezamăgită sau nu, dar dacă am fost, presupun că dezamăgirea a trecut halucinant de repede, pentru că am fost introdusă în povestea-deloc horror-a unui cimitir foarte interesant. Nu neapărat cimitirul în sine a fost interesant, ci personajele care interacționau cu el îi dădeau un farmec care-l făcea cumva original, fascinant chiar. tumblr_nqohdsftQQ1sih1r9o1_500

Mi-a plăcut ideea centrală, mi-a plăcut cimitirul, mi-a plăcut chiar foarte mult acel cimitir care, chiar dacă nu era prezentat într-o formă fantasy sau horror, a avut o atmosferă total diferită de cea care ar fi fost normal să fie prezentă într-un cimitir. A fost totuși un cimitir care reflectă indirect ceea ce reflectă toate celelalte cimitire: adevărul și sfârșitul.large

Povestea, așa cum mă așteptam(după ce am citit un interviu în care apărea puțin și Teleșpan), a avut mult umor…și nu orice fel de umor. Povestea a avut un umor savuros, un umor deloc clișeic, a făcut parte dintre tipurile de umor care chiar reușesc să mă amuze. Mi-a plăcut și stilul autorului. M-a făcut să mă simt ca și cum aș fi vorbit un un prieten sau ceva asemănător, nu ca și cum aș fi citit o carte, lucru care m-a captivat și mai mult, pentru că m-a lăsat așa…cu o senzație bizar de familiară.Nu trebuie să-ți bați capul prea tare cu „ce vrea să spună autorul”, pentru că aici totul e extrem de clar. Teleșpan relatează în așa fel încât oricine, dacă ar vrea, ar putea înțelege extrem de ușor care e ideea inițială a cărții, ce mesaj are. Cred că această carte are un rol important în dezvoltarea mentalității românilor, le poate schimba puțin modul de a gândi.large

E adevărat că trecerea bruscă de la un fir narativ la altul sau aprofundarea unei idei erau inițial puțin plictisitoare, dar după o vreme, intriga ideii devenea captivantă și plictiseala dispărea. E adevărat și că acțiunea a lipsit puțin, iau eu prefer cărțile ceva mai dinamice, cu mai mult suspans, dar mi-am dat seama că dacă ar fi avut ceea ce mi-aș fi dorit, n-ar mai fi avut aceeași însuflețire. Cartea nu a avut o poveste de dragoste clișeică, tipică, agasantă. De fapt, nu a avut la fel de mult romance cum m-aș fi așteptat, detaliu care m-a încântat, pentru că am rămas cu sechele de la toate dramele adolescentine prezente în majoritatea cărților.large

Personajele au fost extrem de puține. Cea mai mare parte a acțiunii se învârtea, bineînțeles, în jurul caracterului principal, Adrian Green, un homosexual român mutat la Londra. A fost un personaj destul de bine conturat, a fost farmecul întregului roman, iar toate conflictele lui interioare care au dat naștere unor noi idei, l-au făcut să pară și mai real. Chiar am simțit în el un caracter ușor autobiografic venit din partea autorului, dar n-aș putea spune exact de ce. La prima vedere, nu pare nimic special la acest personaj și, dacă ai un simț al observației slab dezvoltat, e foarte posibil să ajungi la finalul cărții și tot să nu găsești nimic reliefat la Adrian Green, deși are o grămadă de lucruri care îi conturează autenticitatea. Umorul cred că i l-am iubit cel mai mult. Mi-a plăcut însuflețirea lui, mi-a plăcut aproape tot la el.descărcare

Citate:cats

„E foarte greu să știi când trebuie să îți spui ție însuți DA sau NU. Să știi când trebuie să te oprești sau să continui.(…)Cică, dacă stau să mă ascult pe mine cu atenție, găsesc sau aud sâmburele adevărului. Care sâmbure al adevărului e un amestec de intuițe, experiență, puțină premoniție. Dar cum pot eu să știu că sâmburele ăla e adevărat?”

„Cel mai frumos moment din viața noastră nu e atunci când ne naștem, nici atunci când ne căsătorim, la mine ar fi culmea, pentru că nu am încă dreptul ăsta, nici atunci când ni se naște primul copil, nici atunci când ne futem prima dată. Cel mai frumos moment este acum. Cel mai frumos moment este prezentul. Și știți ce e cel mai frumos la prezent? Faptul că în ciuda tuturor căcaturilor, necazurilor, problemelor, obstacolelor, nefericirilor, eșecurilor, noi am reușit să ajungem aici! Aici!”

„Frica. Ce cuvânt urât. Frica ține oamenii în loc. Frica limitează. Frica oprește. Pune piedici. Frica ne paralizează pe dinăuntru. (…). Frica nu există pe stradă, adică nu te plimbi pe bulevard și zici: «Aaa, ia uite o frică mică! Hai s-o iau!»Nu! Frica trăiește în noi. Noi o hrănim. O hrănim atât de simplu, că se dezvoltă și crește uluitor de repede. O hrănim cu prostia noastră, pentru că sutem suficient de retarzi cât să nu înțelegem că frica poate fi înlocuită cu fapte. Durează fix o secundă. Secunda în care începi să faci ceva ca să alungi frica. (…) Cimitirul ăsta e plin de oameni cărora le-a fost frică de ceva. Ba nu! Frica face din tot pământul ăsta un cimitir în care noi ne îngropăm singuri când, de fapt, ar trebui să îngropăm frica.”

„Pentru că un om nu e în mai multe feluri. E în toate felurile când se naște și într-un singur fel când moare. Te naști cu ce ai putea face și mori cu ce ai făcut. Pe măsură ce crești, opțiunile se îngustează până când rămâi cu una singură: moartea.”

”E simplu. Pentru că schimbarea pare impusă de o voce interioară sau de vocile celor din jur, în schimb răul pe care ni-l facem e alegerea noastră. Oamenii se simt stăpâni când își fac rău, pentru că și-l fac cu mâna lor. E la îndemâna oricui. E mult mai greu să te simți stăpân făcându-ți bine ție însuți pentru că asta presupune efort, sacrificii, dezamăgiri, răbdare. Oamenii nu mai au răbdare. Oamenii sunt prea preocupați să supraviețuiască ca să mai și trăiască.”

„Du-te undeva unde să nu rănești pe nimeni! Aici te-ai răni pe tine… Adrian, omul știe când greșește. Sau, mă rog, cei mai mulți dintre oameni știu când greșesc. Știu și îi macină treaba asta. Îi macină al dracului de tare. Nimic nu te consumă mai mult decât conștiința și asumarea vinei.”

Sfârșit:

Nu pot spune că „Cimitirul” a fost cea mai tare carte pe care am citit-o până acum, dar a fost o carte bună și foarte bine construită. Citind-o, dacă ești homofob și ajungi până la finalul ei ai două opțiuni:

1-te scufunzi și mai tare în agonia propriei prostii, îți accentuezi homofobia și rămâi în continuare un ignorant;

2-îți dai două palme, dacă nu cumva a făcut-o cartea deja, și-ți dai seama cât de mediocru ai fost până în momentul conștientizării.(astea sunt cazuri excepționale, pentru că homofobii convinși sunt a’ naibii de încăpătânați).tumblr_nqokxm0nhE1s5zqglo1_500

Romanul nu e unul suprem, dar îți poate da de gândit, te  poate scufunda într-o lume din care n-ai mai vrea să ieși, așa că-l recomand!

 

 

Advertisements

5 Comments

Filed under Recenzii

5 responses to “Recenzie Cimitirul-(Adrian) Teleșpan

  1. 😮
    O carte cu un homosexual, chiar trebuie să o citesc…

  2. Pingback: The Disney Song Tag | Just another fantasy world

  3. Pingback: 5 Things I love Saturday | Equilibristic on words

  4. Pingback: Recenzie Rezervația Unicornilor-Cristina Nemerovschi și puțin despre întreaga trilogie | Equilibristic on words

  5. De mult mi-am dorit să citesc cartea asta ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s