Interviu cu Andrei Mazilu #trăieștefantastic

  Interviu cu Andrei Mazilu   

Am revenit cu un nou interviu luat în  cadrul campaniei Citește românește– o campanie înființată de editura Crux Publishing.

De data aceasta îl vom cunoaște mai bine pe Șerban Andrei Mazilu, autor al romanului Anotimpul Pumnalelor.

cats

Șerban Andrei Mazilu (n. 11 februarie 1983) este absolvent al Academiei Navale din Constanța, activând ca ofițer în marina comercială. Având în același timp studii de jurnalism (Universitatea Româno – Canadiană din Brașov) și experiență în radio, Andrei Mazilu a activat ca publicist pentru diverse reviste, blog-uri și site-uri de profil, orientându-se cu precădere spre subiecte din sfera social – politică.

Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.

În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său The Angellove Society: Crux este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele Magic and Madness și Limbo, situate în același univers fantasy.

Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi, și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk Anotimpul pumnalelor.

În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing, cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.

11303690_945072382254303_1878459430_n

1. De unde a apărut dorința de a scrie și când ai scris prima dată un text cu valoare literară?

Nu e și nu a fost vorba despre o dorință, cât despre o necesitate. Stephen King a zis că “unele povești trebuiesc spuse” și sunt convins că asta motivează și alimentează, în general, procesul creativ. Au existat momente, nu puține, în care eram convins că e mai bine să renunț la scris, dar m-am trezit, la scurt timp după, tastând frenetic Limbo sau Anotimpul pumnalelor. Prima oară când am scris un text apreciat din punct de vedere literar… Clasa a XII-a, concursul județean de povestiri scurte pe licee. Am fost singurul câștigător, fiindcă a existat un barem de puncte după care participanții au fost notați, și-am ieșit pe locul 2, cu o povestire de o pagină. A fost o surpriză pentru toată lumea, în special pentru mine, care nu scrisesem decât articole pentru revista școlii și câteva poezii nu foarte bune.

2. Ce te-a determinat să scrii și să publici în engleză?cats

Uneori gândim în engleză. E automatism, fiindcă majoritatea filmelor, jocurilor și chiar și-a muzicii, pe care le considerăm a fi interesante, captivante, antrenante, au fost și sunt în engleză. Din același motiv, chiar tu ai formulat întrebarea asta, folosind cuvântul „determinat”, termen ce, în română, are alt sens. Un motiv secundar ar fi fost acela că doream să evit metodele și mijloacele prin care un scriitor român se face cunoscut la nivel internațional. În plus, publicând direct pe Amazon, am avut acces la un public, fără doar și poate, mai numeros. Cu cât mai mulți cititori, cu atât mai mari șansele de succes și de-a deveni scriitor cu normă întreagă – un vis pe care-l vânează cam toți autorii autohtoni.

3. În ce te regăsești mai mult: în scrisul în limba engleză sau în cel în limba română?

Am avut, în școala generală, o profesoară care-și bătea joc de propria ei oră, pentru a ne forța să ne medităm cu ea. Lucrul ăsta a născut în mine o antipatie profundă față de limba română, transformată ulterior într-o fascinație profundă, de către profesorul și poetul Ion Faiter. Lui îi datorez acest statut de scriitor și toată dragostea pe care o simt față de limba și literatura română. Există totuși momente. Cum spuneam, uneori gândesc în engleză și descopăr că anumite replici, și-ar pierde întreaga valoare, dacă nu ar fi fost concepute în această limbă. Monologul lui V, din V for Vendetta, sau, dacă vrei un exemplu din literatură, încearcă Day of the Dragon / Ziua Dragonului, engleză vs. română, și o să înțelegi ce vreau să spun. Sunt câțiva care m-ar contrazice, dar uneori este dificil să traduci „warmage” în limba noastră și să sune cum trebuie sau să reflecte sensul original.

4. Care din cărțile sau povestirile tale îți place cel mai mult până acum?

Toate îmi plac, dar cel mai mândru sunt, cu siguranță, de Anotimp. Nu a fost primul meu roman, nici primul text pe care l-am apreciat, dar tot procesul a durat 40 de zile, pe vapor, și m-am îndrăgostit de el, cu fiecare pagină scrisă. Pe un foarte apropiat loc 2 este Limbo, povestea scurtă, despre universul The Angellove Society, pe care-am oferit-o gratis pe Amazon și care e încă în top 20, la categoria ei. Țin mult la ea fiindcă e un fantasy cu o puternică tentă de detective noir, e intensă și singura de acest gen pe care-am scris-o până acum. Nu sunt la fel de încântat de restul, dar sunt foarte încrezător în aceste două titluri.600159_479284482126171_1996467628_n

5. De ce fantasy? De ce nu SF, horror sau altceva din sfera fantasticului?

Dacă am fi față-n față, în clipa asta, m-ai vedea râzând. Fantasy-ul permite influențe din horror și S.F., două genuri care, deși îmi plac, nu mă reprezintă sută la sută. Dacă vei citi Anotimpul e imposibil să nu observi tema clockpunk sau tentele de dark fantasy / horror / terror existente în poveste. Fantasticul are un potențial enorm și este, în mare parte, neexploatat. Sau, mai bine spus, este prost exploatat! După Stephanie Meyer, au apărut mii de scriitori ce i-au urmat rețeta; genul young adult a devenit norma și vampirii, vârcolacii, vrăjitorii și demonii au fost transformați în niște caricaturi. Nu exagerez! După ultima zi Final Frontier, am intrat într-o librărie și m-am interesat de ultimele titluri din categoria best seller.  Și nu mare mi-a fost mirarea când am citit, pe spatele unui roman, descrierea poveștii din Twilight – aceeași adolescentă introvertă și deprimată, același misterior EL de care se îndrăgostește, cu mențiunea că „eroul” nu era moroi, ci o specie de extraterestru. Cum s-ar zice… enough said!

6. Romanul tău, Anotimpul pumnalelor, este un dark fantasy cu substrat politic și social, pe un fond exploziv, dinamic și plin de personaje interesante. Ce îți place ție cel mai mult la acest roman? Un personaj, o scenă? Zi-ne câte ceva despre carte și ce te atrage cel mai mult la ea ca cititor.

Îți mărturisesc că, atunci când am trecut peste text cu o ultimă corectură, mi-a fost greu să nu mă pierd în poveste, iar asta a fost o premieră pentru mine. Sunt încântat de rezultat și nu ți-aș putea da doar un singur exemplu… Ce-mi place cel mai mult? Probabil faptul că am reușit să introduc, într-un
roman fantastic, mesaje cu valoare reală. În comparație cu literatura de consum (vezi întrebarea și răspunsul de mai sus), Anotimpul are ceva de spus și o spune, cred eu și majoritatea celor care l-au citit, într-un mod aparte. Au fost, desigur, cititori cărora li s-a părut exagerată și pretențioasă abundența figurilor de stil și a detaliilor, dar eu cred că se potrivesc perfect unei astfel de povești. Nu e o carte pentru oricine, nu e o scriitura pe care o poți parcurge fără să te pună pe gânduri, fără să te altereze într-un fel sau altul.În ce privește personajele, îmi place (normal!) Aendo, dar nu cel de la început. Îmi place evoluția lui, metamorfoza din asasin egoist și ignorant în erou… sau aproape-erou. Și totuși, personajul meu preferat este Jessah / Loup, poate fiindcă o consider modelul femeii, așa cum trebuie să fie: puternică, independentă, luptătoare, cu principii de oțel. Sau poate fiindcă am o teribilă slăbiciune pentru roșcate… Scena de luptă, dintre ea și Aendo, e una din preferatele mele, alături de momentul intim ce îi urmează. Îmi place, în mod deosebit, fragmentul în care descriu Perque-ul, cu toate capcanele și atracțiile lui bolnave, și replicile lui Quinn… Mă opresc aici. Ți-am zis: e greu să aleg – sunt prea multe aspecte pe care le îndrăgesc. Cititorul trebuie să descopere singur.anotimpul-pumnalelor-serban-andrei-mazilu

7. Ce părere ai despre cărţile contemporane din sfera fantasticului din România?

Cred că fantasticul românesc se află într-un stadiu evolutiv, iar autorii români sunt, în mare parte, oameni foarte talentați. Oliviu Crâznic este, după părerea mea, cel mai bun scriitor de fantastic în România și abia aștept să-i citesc și, dacă mă onorează, să-i public, următoarele romane. Am tot zis-o și nu mi-e teamă s-o repet: a lui Lenore Arras este o scriitură absolut fabuloasă, ce-și merită locul în manualele de limba română și, cu siguranță, nu este singurul lui text valoros. Un alt scriitor ce promite mult e Dan Rădoiu, cu povestirile lui slipstream, un gen puțin abordat de autorii noștri și ceva ce-mi doream să văd de mult timp. Sigur, nu pot să nu-i enumăr pe Eugen Cadaru, Roxana Brânceanu, Doina Roman, Michael Hăulică, Dan Doboș și, bineînțeles, Liviu Radu, unul dintre preferații mei. Nici cu Helena Cade nu mi-e rușine – Mara încearcă ceea ce și eu am încercat: publică în engleză și, cu răbdare și muncă, are șanse să devină o scriitoare valoroasă. Avem cărți fantasy, avem scriitori! Ne lipsește doar o promovare adecvată.

8. A fost vreo carte care sau vreun autor care ți-au influențat stilul de scris?

Întrebarea asta îmi amintește de colegul meu, ofițer și cititor de ocazie, care mi-a cerut să-i recomand (prietenei lui) o carte ce NU ii va schimba mentalitățile. Mi-a cerut, cu alte cuvinte, imposibilul; oricât de superficial ar fi subiectul unei cărți, e imposibil să o parcurgi fără să te atingă cumva, fără să-ți influențeze gândirea. Da, răspunsul e da, cu siguranță că am fost alterat de King și Pratchett, de Irving și Kennedy-Toole, de clasicii francezi și englezi, ba poate chiar și de Dostoievski, deși recunosc că nu este scriitorul meu favorit. Majoritatea scriitorilor americani, atât clasici, cât și parte din cei contemporani (de fantasy) au avut un rol în dezvoltarea mea ca și autor. Din păcate, timpul nu-mi permite să citesc atât cât aș vrea sau ar trebui. Mă simt, de multe ori, inferiori altor scriitori, când discută despre autori pe care ar trebui să-i știu. Pe de altă parte, mă consolez cu faptul că dacă nu sunt la curent cu ultimele noutăți ca alții, asta îmi asigură un plus de originalitate, într-o perioadă în care e incredibil de greu să produci, în artă, în toate domeniile aferente, ceva cu adevărat nou.

9. Te-ai gândit să scrii și altfel de cărți, alte genuri, alte teme?cats

Sigur! Am cochetat cu genul mistery / detective și încă îmi doresc să scriu un roman polițist. Începusem unul în limba engleză, dar l-am abandonat în favoare seriei The Angellove Society. N-am apucat să continui, odată ce am început să scriu Anotimpul, dar dorința de a-l scrie, poate în română de data asta, e încă vie. Foarte mult timp, am crezut că trebuie să scriu un roman de dragoste sau o tragedie sau ceva filosofic pentru a transmite un mesaj. Mi-am schimbat convingerile când am realizat că acest lucru se poate realiza și prin fantastic – Anotimpul Pumnalelor e cel mai bun exemplu. Cât de profunde îmi vor fi scrierile, însă, asta doar cititorii și timpul or să hotărască.

10. În ce măsură te-a influențat viața de scriitor? Cât de mult te-au schimbat scrierile tale și ce efecte au avut asupra ta ca individ?

E greu pentru mine și pentru oricine trăiește două vieți. În România nu poți trăi din scris – nu bine, oricum! Deci suntem forțați să ne asigurăm venitul prin alte mijloace, iar eu, în special, trebuie să balansez meseria de ofițer de marină cu această pasiune. E inimaginabil de greu să hotărăști cât te dedici scrisului și cât jobului, ce să sacrifici și în ce măsură. Ajuns în situația asta, am înțeles cu ce probleme se confruntă ceilalți autori și de ce literatura noastră suferă, motiv pentru care am și creat Crux Publishing. Cred că editura asta reflectă efectul pe care îl are statutul de scriitor asupra vieții mele; vreau să fiu un ajutor pentru colegii mei și chiar am reușit, într-o considerabilă măsură, să dovedim că relația dintre ei și editură poate fi una profitabilă pentru ambele părți.

11. Ce crezi că trebuie să aibă o carte pentru a ajunge la cât mai mulți oameni, pentru a ajunge să schimbe, pentru a se face simţită în întregime?cats

Promovare. Oameni ca tine, cărora le place să citească și să vorbească despre cărți. Știu că îți doreai un alt răspuns, dar adevărul e că o imagine bună este absolut necesară în cazul ăsta. Uită-te doar câtă vâlvă au făcut niște cărți care, în esență, nu au cine știe ce valoare literară: romanele lui Dan Brown, Fifty Shades of Grey, seria Twilight – cărți ușor de digerat, dar a căror „hype” le-a transformat în best sellere. Un idealist ți-ar spune că mesajul contează, că dacă ești cu adevărat talentat, acest lucru va fi reflectat în numărul de cititori – bullshit! Poți scrie cea mai bună carte din lume, din istorie, și să rămâi un ilustru anonim! O promovare solidă, realizată de profesioniști, nu doar că garantează distribuția în masă, dar alterează și percepția pe care cititorul o are despre carte. Una e să iei, la întâmplare, un titlu de pe raft și să descoperi că autorul e genial, și alta e când ți se spune din surse de încredere (ca tine, ca ceilalți oameni minunați care s-au alăturat campaniei #traiestefantastic), de dinainte, că pe acel raft găsești o adevărată comoară literară. Sau, alternativ, te poți baza pe noroc și pe simpatia posibililor fani… Eu, sincer, prefer prima variantă.

12. Crezi că autorii noștri contemporani vor ajunge să fie apreciați de către noi la fel cum îi apreciem noi pe cei de afară?cats

Cum ziceam și mai devreme, avem scriitori extrem de talentați și cu perspectivă. Diferența dintre ei și cei de-afară este acea imagine despre care vorbeam. În țara asta, din păcate, a devenit un obicei (prost!), pe toate planurile, în toate afacerile, să se căute profitul cu minim efort și minimă
investiție. Rezultatul acestei batjocuri – nu o pot numi altfel – e percepția, inevitabil și deloc surprinzător, negativă. Dacă nu e lipsă de promovare, atunci vorbim despre promovarea unor oameni și a unei scriituri slabe, de consum general și fără substanță, cu scopul de-a scoate un ban rapid și fără bătăi de cap. Da, avem și așa ceva: varianta literară a tabloidelor sau telenovelelor. Nu e deloc de mirare că, educând populația cu programe TV mizerabile și cu ziare de scandal, autorii noștri  buni sunt marginalizați, etichetați ca fiind snobi sau pretențioși, și respinși. Cum să înțeleagă, un om ce consumă scriitură semnată de X vedetă despre viața ei sexuală și de Y cocalar despre cum o arzi în cluburi, sau fițuici cu ample referiri la toate organele si funcțiile anatomice, că Ștefan Bolea și Răzvan T. Coloja sunt niște genii?  E absolut normal ca, un individ ce crede că Dickens a fost portar la Arsenal, să-ți spună că te dai deștept, că scrii alambicat pentru că vrei să epatezi. Ceea ce nu-i normal, ba chiar mă dezgustă teribil, e să vinzi gunoi vopsit în galben, să pretinzi că e aur, și să-l numești minimalism, când, de fapt, e doar o crasă lipsă de talent. Am deviat, îmi cer scuze. Părerea mea, fermă și inalterabilă, e că da, scriitorii noștri pot fi la fel de apreciați, fiindcă sunt, parte din ei, chiar mai talentați decât cei străini. Cu o echipă puternică în spate, pot ajunge la fel de mari.

13. Ți-ai pus speranțele în autorii români contemporani și te-ai alăturat lor, dând naștere unei noi edituri. De ce avem nevoie pentru a ne aprecia mai mult scriitorii români contemporani? Crezi că vei putea schimba ceva în ceea ce priveşte acest lucru?razvan-t-coloja-soldati-ai-terebentinei

Crux Publishing: eu, Andreea Sterea și restul colaboratorilor noștri, abordăm procesul editorial altfel. Am hotărât nu doar să publicăm oameni valoroși, dar să le oferim toate serviciile de care au nevoie și care, în mod normal, li se cuvin. Nu am nici cel mai mic dubiu că vom schimba imaginea autorilor români în ochii publicului. Și, cu toată sinceritatea, îți spun că am reușit să publicăm cinci titluri (deocamdată), pe care, la doar două luni de la tipărire, aproape le-am epuizat. Suntem în librării la nivel național, participăm la evenimente, ne promovăm în permanență scriitorii. Întregul proces editorial se bazează pe o colaborare strânsă cu autorii. Vorbesc despre redactare, paginare, copertă – atât tipul ei, cât și ilustrația și fontul, și până la tipul de hârtie pe care-l folosim. Nu am luat și nu vom lua nici o decizie fără a le cere părerea și acordul, în special știind că au existat cazuri în care, unii dintre ei, s-au trezit, nu doar cu termeni sau expresii schimbate fără preaviz, dar cu dialog acolo unde nu exista așa ceva. În plus, Andreea este o forță (aproape supranaturală) când vine vorba despre editură. Nu există ceva pe care să nu îl poată face dacă își pune mintea. Suntem în siguranță pe mâna ei, și cred că spun asta și în numele celorlalți colegi.

14. Cum ai motiva pe cineva să citească mai multă literatură contemporană românească?

Oferindu-i scriitură de calitate și prezentând-o ca atare. Oamenii sunt motivați să facă un anumit lucru, atunci când sunt siguri că acel lucru merită efortul. Din acest motiv e nevoie ca cititorii nu doar să socializeze formal cu autorii sau editurile, ci să le și facă plăcere să cunoască scriitori noi și să le descopere arta. Oameni ca tine. Cum ziceam, noi ne-am simțit excelent la evenimente și, din ce-am văzut, și cei prezenți, ce ne-au cunoscut echipa, s-au simțit la fel de bine. De asta e nevoie și asta vrem să oferim! Nu lansări scorțoase, nu „experți”, care să turuie până adoarme întreaga audiență, nu ce „se face”! Evenimentele de carte ar trebui să fie distractive, să celebreze frumusețea literaturii în mai mult de un fel. Din acest motiv cred că abordarea noastră e cea potrivită – fie că oferim turtă dulce celor care trec pe la noi sau că dansăm alături de potențialii clienți. Pe scurt, nu vrem doar să facilităm o relație mai strânsă între public și scriitor, ci vrem să creștem una, două, douăzeci de generații de cititori. La urma urmei, deși nu pare așa momentan, acești autori ai noștri sunt clasici în devenire și, peste câteva decenii, se va discuta despre ei în manualele de limba și literatura română. Cred că, pentru talentul lor, merită toată susținerea noastră, cu atât mai mult cu cât, istoric vorbind, poporul ăsta a avut tendința să-și ucidă marile talente.

14.Ce planuri de viitor ai ca și scriitor de fantasy? Ce ne pregătești?

Of, ce-mi ceri tu mie… Am prostul obicei, atunci când mi se pune întrebarea asta, să exagerez. Nu o fac intenționat – ca orice scriitor, am ambițiile mele. Aș putea să-ți spun că lucrez simultan la două romane din universul Anotimpului, dar nu pot să-ți promit că le voi termina curând. În mod
cert, voi publica o poveste (nu chiar) scurtă într-o colecție marca Crux Publishing, cândva în toamnă, alături de mentorul Oliviu Crâznic și de o mulțime de autori străini celebri, lucru ce mă onorează cu adevărat. Nu e nici un secret că unul din romanele amintite mai sus se va numi „Zodia corbului” și că e, în mare parte, terminat, dar ceea ce nu a fost amintit e faptul că, fiind un perfecționist, am oarece dubii în privința lui. Consider că trebuie finisat, restructurat chiar, iar acest aspect implică timp. Mult timp. Ceva ce îmi lipsește tare mult de data asta. Mă așteptam la un voiaj mai ușor și eram convins că mă voi întoarce acasă cu un al doilea roman, dar, știi cum e, socoteala de-acasă… Odată ajuns pe uscat, cu siguranță îi voi dedica toată atenția pe care o merită și, cu puțin noroc, la începutul lui 2016, voi reveni pe piață cu a doua carte. Sincer să fiu, încă aștept feedback din partea cititorilor. În mare măsură, se pare că sunt apreciat de critici și aud des cuvinte de laudă, dar ce scriitor nu se bucură atunci când fanii îi cer un nou roman? Am primit o astfel de cerere de la Alex (care am înțeles că este fanul meu numărul unu și un susținător pasionat al editurii) si a fost cel mai frumos cadou primit vreodată.

„Îți mulțumesc frumos pentru interviu, pentru ocazia de a-mi exprima părerile, și sper să urmeze și altele. Dar, mai mult de-atât, sper că îți va face plăcere să mă citești și că o vei face cu și mai multă plăcere în anii ce vor urma. Mult succes!”-Andrei Mazilu

Îi mulțumesc și eu lui Andrei pentru timpul și interesul acordat. Trebuie să spun că mi-au plăcut foarte mult răspunsurile lui și că acum vreau și mai mult să-i citesc  cărțile.

 

Advertisements

1 Comment

Filed under Interviuri

One response to “Interviu cu Andrei Mazilu #trăieștefantastic

  1. Pingback: Recenzie Anotimpul pumnalelor-Șerban Andrei Mazilu | Equilibristic on words

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s