Recenzie-Îngerul mecanic- Cassandra Clare

Îngerul Mecanic(vol 1 din seria Dispozitive Infernale)-Cassandra Clare

Notă copertă: 4,5/5

Ingerul-mecanic

Sinopsis:

TESSA GRAY, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.

Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

Părerea mea:tumblr_n8ksmwG8yU1tevm9ho1_500

Fără să mă atragă la început prea mult, Îngerul Mecanic, mi-a depășit cu mult așteptările. Am ajuns să regret că nu am citit-o mai demult.

Probabil că mulți ați auzit de faimoasa serie „Instrumente Mortale”, dar puțini știu că aceasta e un fel de continuare a seriei „Dispozitive Infernale”, ambele având multe dintre personaje comune. De exemplu Magnus Bane, își face prezența și în Dispozitive Infernale și în Instrumente Mortale. Stilui Cassandrei e același în ambele serii. De asemenea, fiind seria introductivă a Lumii de Jos și a Vânătorilor de Umbre, normal că și-au făcut apariția și aceștia.tumblr_nb5hxrYLY51rtm6e2o4_r2_250

Tutuși întâmplările din Îngerul mecanic sunt plasate în Marea Britanie, Anglia (Londra, mai exact), dar nu cea contemporană, ci…Londra anului 1878. Din cauza faptului că e povestită o întâmplare din trecut, m-am simțit puțin ciudat la început când „vedeam” îmbrăcămintea tipică acelei perioade, dar puțin neobișnuită acesteia sau când mă ciocneam de formalități prin dialoguri, chiar și între persoane care se cunoșteau și erau apropiate de vârstă. Totodată, aceste aspecte m-au introdus parcă și pe mine în acea perioadă, m-au făcut să mă simt că fac parte de acolo și chiar m-am simțit bine cu acea atmosferă degajată, tipică acelor timpuri.tumblr_ncu6c0JCth1s3rnbzo1_500

 

Credeam că o să mă satur de Vânătorii de Umbre, credeam că o să fie ceva clișei, plictisotor, dar, chiar din contră, m-am bucurat când m-am întâlnit cu caractere pe care le-am „cunoscut” și în cărțile din Instrumente Mortale, dar a căror poveste nu am știut-o. Am fost fericită când am reintrat în Institut, când am simțit atmosfera familiară și totodată străină a noii lumi. Am fost fericită când am putut păși din nou în lumea Vânătorilor de Umbre.tumblr_nb5hxrYLY51rtm6e2o10_250

Scenele de luptă au fost de asemenea foarte bine realizate, specifice celor Cassandrei.tumblr_nb5hxrYLY51rtm6e2o8_250

Cartea are un început care nici măcar nu te lasă să te faci comod. Totul începe brusc, fără vreo avertizare. Au fost unele pasaje ușor clișeice, sau previzibile, dar, de cele mai multe ori, am fost luata prin surprindere, aspect ce m-am încântat.Ingerul-mecanic

Și totuși nu a fost o carte perfectă. Trebuie să recunosc că au fost pasaje care m-au plictisit, pasaje care nu mi-au captat interesul, pasaje care nu mi-au plăcut chiar atât de mult.

Apariția unui triunghi amoros m-a enervat la început. Ca să fiu mai concretă, am citit mai întâi sinopsisul și mă așteptam să mă ciocnesc de un triunghi amoros, așa că, doar gândul că așa ceva s-a putea întâmpla, m-a iritat puțin(sunt puțin cam sătulă de triunghiuri amoroase). Așa că…am citit cartea așteptându-mă ca din moment în moment să apară acel minus. Și-a apărut, dar extrem, extrem de slab vizibil. Abia dacă l-am observat,în comparație cu triunghiul amoros din Instrumente Mortale care a fost pur și simplu enervant. În schimb, prietenia dintre  Will și Jem e printre realațiile mele favorite de prietenie din cărți. Mi-a plăcut mult că s-a mai pus accentul și pe altceva decât dragostea la prima vedere. Prefer prietenia dintre Jem și Will, decât triunghiul amoros care presimt că va fi mult mai accentuat în următoarele volume…tumblr_nb5hxrYLY51rtm6e2o2_250

Cu fiecare carte a acestei autoare pe care o  citesc, încep să ador din ce în ce mai mult stilul Cassandrei, imaginația ei, cărțile ei.

Personaje:

Will:Ingerul-mecanic

La-nceput l-am văzut pe Will ca un fel de copie a lui Jace- același caracter sarcastic, rece și totodată prietenos, amuzant…Însă, cum cât am pătruns mai adând în poveste, mi-am dat seama că la Will e ceva mai dureros care se ascunde dincolo de replicile distante și sarcastice. Din acel moment am încetat să mai creez o asociere între el și Jace. (deși trebui să recunosc că ambii-mi plac la fel de mult)

Jem:tumblr_n5rw9uBY9e1ttickzo3_500

Autoarea s-a gândit că în această carte să facă puțin tragică povestea și trecutul fiecărui personaj. Bineînțeles că nu l-a uitat nici pe Jam care, până în prezent a părut cel mai mult bătut de soartă. Jem e pur și simplu adorabil. Și e și generos, amabil, sufletist. A salvat până și pisica(dacă veți citi cartea. veți ști la ce m-am referit). Totuși, parcă e prea frumos ca să fie adevărat…

Tessa:tumblr_mikreevylE1qzzykfo2_500

Nu a fost prea greu să observ asemănarea dintre ea și Clary(Instrumente Mortale). Tessa însă, în comparație cu Clary a avut parcă un caracter mai puternic, a fost mai sigură pe ea.

Citate:

„Dacă nimănui din lumea întreagă nu-i păsa de tine, oare chiar exiști?”

„Chiar nu cred că amenințându-i îi poți face pe oameni să fie buni.”

„-Știi, zise Gabriel, într-o vreme credeam că am putea fi priteni, Will.

-Într-o vreme credeam că sunt dihor, zise Will, dar s-a dovedit o iluzie provocată de opiu. Știai că are asemenea efect? Fiindcă eu n-am știut.”

„- In numele Ingerului, e a noua bolgie a Iadului aici…
– In a noua bolgie a Iadului e frig.
– Poftim?
– In Infernul. In Iad e frig. E acoperit de gheata.
– Cat despre temperatura din Iad, domnisoara Gray, lasa-ma sa-ti dau un sfat. Tipul chipes care incearca sa te salveze de la o soarta cruda nu se inseala niciodata. Nici chiar cand zice ca cerul este purpuriu si este facut din arici.”

„Intotdeauna trebuie sa fii grijuliu cu cartile, si cu ceea ce se gaseste in interiorul lor, caci cuvintele au puterea sa ne transforme.”

„- Ihh, e cumva…
– E moarta.
– Esti sigur?
– Pai, nu-mi prea raspunde la avansuri, asa ca n-are cum sa nu fie moarta.
– Sau e o femeie cu gusturi bune si inzestrata cu ratiune.”

Sfârșit:

Cartea aceasta nu a fost perfectă nici pe departe, dar m-a captivat și mi-a plăcut. O recomand celor cărora le-a plăcut seria Instrumente Mortale, dar și celora care vor să o citescă. Începeți mai întâi cu această serie dacă vreți să pătrundeți în lumea Vânătorilor de Umbre, o să fie mai captivant.

 

 

 

Advertisements

2 Comments

Filed under Recenzii

2 responses to “Recenzie-Îngerul mecanic- Cassandra Clare

  1. Am citit cartea si nici eu nu ma asteptam sa-mi placa prea mult, dar mi-a placut. Am si volumul 2, dar parca nu vreau sa-l citesc stiind ca acel triunghi amoros se va acentua si mai mult si va iesi destul de urat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s