Recenzie-Căutând-o pe Alaska -John Green

 Căutând-o pe Alaska- John Green

Copertă originală: 4.5/5

images

Coperta din România:

5/5

images

Sinopsis:

Miles Halter, un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre in ultimele lor clipe de viata – pleaca la scoala cu internat Culver Creek in cautarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut“.

Acest Necunoscut se dovedeste mai tulburator decat si-ar fi imaginat vreodata cand in noul sau cerc de prieteni isi face intrarea seducatoarea Alaska Young. Inteligenta, amuzanta, imprevizibila, Alaska il atrage intr-o lume misterioasa de lumini si umbre, ce sta sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simon Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Marquez: „Cum o sa mai ies eu din labirintul asta?“ Nimic nu va mai fi la fel…

Părerea mea:tumblr_ne2ssxlBK21st7biio1_500

Au trecut câteva luni de când am citit această carte și eu, doar acum am avut timp să-i fac recenzia, dar măcar i-o fac…

Probabil că  cei care îmi urmăresc blogul de ceva timp, o să fie surprinși oarecum de această afirmație, dar Căutând-o pe Alaska mi-a plăcut mai mult decât Sub Aceeași Stea. Deși ambele au avut, într-un fel sau altul, același „schelet”, aceași structură, cel puțin așa mi s-a părut mie, Căutând-o pe Alaska a avut ceva acțiune, subiectul a fost mai elaborat și cu mai mult suspans.(asta așa, ca o comparație între cele două cărți ale lui John Green).tumblr_ndt8abL8eL1rh6gk6o1_500

Această carte a avut o structură aparent completă. A avut și suspans, și acțiune și dramă și umor. Stilul lui John Green care te captivează de la primele cuvinte s-a făcut simțit. Replicile sarcastice și amuzante nu au lipsit. Atitudinea lui degajată cu care scrie se transmite dincolo de pagini, cel puțin eu am simțit-o. Scrie despre viața adolescentină ca și cum el ar fi încă un adolescent. Descrie atât de bine etapele și gândurile pe care mulți le avem. Surprinde atât de bine viața unui adolescent, atât de clar, încât mă sperie. Într-un fel îl admir, pentru că la anii lui, n-a uitat că a fost și el odată adolescent, ba chiar are „curajul” de a transcrie sentimentele pe care, probabil, le-a avut și el, într-un mod direct, fără ocolișuri, cu puțin metafore și un labirint.tumblr_necntqeHjj1s1p5kho1_500

Personajele principale au fost puține, ca și în Sub Aceeași Stea. Diferența e că aici coordonatele de spațiu nu au fost atât de limitate, subiectele au fost mai elaborate, iar personajele și acțiunea mai dezvoltată au dat un plus acestei cărți. Acum…compar aceste cărți nu pentru că încerc din răsputeri să fac o recenzie clișeică, ci pentru că pur și simplu simt nevoia să le compar. Mai mult pentru mine, ce-i drept, pentru a mă trezi puțin la realitate, dar și pentru voi, cei care vă opriți timp de 10 minute (sau mai puțin) din ceea ce faceți ca să citiți asta și ca să nu mă lăsați să vorbesc singură. Compar aceste două cărți, pentru că vreau să vă arăt, din perspectiva mea, care cred eu că e mai dinamică.Dar destul cu aceste comparații, să revenim la subiectul inițial, Căutând-o pe Alaska.tumblr_neftxqoqh11rhck86o1_500

Acțiunea și suspansul înseamnă aproape tot pentru mine atunci când citesc o carte. Nu vreau 900+ pagini în care să fie descrisă o cameră și 900+ pagini în care să fie descrisă o idilă mai-mult-decât-telenovelică, pentru că sunt riscuri mari să adorm. Ei bine, nu pot zice despre cartea lui JG că a fost toată doar acțiune și suspans, pentru că singurele pasaje unde a fost așa ceva au fost cele din timpul farselor, acele pasaje în care parcă simțeam că citesc o carte de acțiune, în care exista starea aceea de tensiune. Pot spune că acelea au fost printre pasajele mele preferate din carte.Aceste două elemente(fundamentale din punctul meu de vedere aka mr suspans și mrs acțiune) au fost îmbinate cât se poate de bine cu umorul, drama și celelalte. Astfel s-a creat o carte relativ echilibrată, care a avut de toate. (pe bune, chiar a avut de toate. Bine, mai puțin chestii horror, scary, goth, da, bine, poate nu a avut chiar de toate, dar a fost pe-aproape). tumblr_ndqtoae1031svol5bo1_500

Recunosc că am citit până acum doar o carte de a lui John Green, cu aceasta… două. În căutând-o pe Alaska s-au simțit câteva metafore de ale lui Augustus sau, mai bine zis, în Sub Aceeași Stea s-a simțit puțin din mirosul de vanilie+țigări și mai știu eu ce al Alaskăi. Metafore.Labirint. Ultimele cuvinte. John Green e un adevărat maestru în jocurile de cuvinte și, pe la mijlocul cărții, aproape m-a făcut să plâng, aproape.tumblr_neftxqoqh11rhck86o1_500

Deși înainte de a citi cartea am fost spoilărită cu un „detaliu” colosal(în ceea ce privește cartea) și credeam că nu o să-mi mai placă sau că o să mi se pară seacă, dar m-am înșelat. Așa dar, chiar dacă ați aflat și voi finalul(mijlocul) cărții, sau vreun spoiler vă sugerez să citiți tutuși cartea, deoarece vor fi destule pasaje care chiar vă vor surpinde.

Personaje:

Alaska:tumblr_neftxqoqh11rhck86o1_500

Fata filozofică, fata care citește mult (și apropo, fata care încercuiește cu marker-ul prin cărți, hm…), fata amuzantă, fata care i-a dat un nume mașinii, fata care face farse, fată  dificilă care-și schimbă starea de spirit în funcție de hainele care le poartă pe ea și fata care nu răspunde la întrebările cu „De ce? Ce? etc”, fata care miroase a vanilie, țigări….A, da, și fata care se pricepe la algerbă. Pe scurt, spiritul cărții. Alaska e personajul meu feminin preferat dintr-o carte după Tris, cam pe același loc cu Nastya(MT). Făcând o comparație întrea ea și mine, pot spune că ne asemănăm destul de mult (excepție făcând faptul că ea se pricepe la algebră și îi place, iar eu nu iubesc algebra, deci nu-mi place, deci nu mă descurc prea bine, deci da…). Alaska e Alaska. Aș putea încerca să o definesc, să o ridic la cer, dar sunt sigură că nu i-ar conveni, așa că o să spun doar că pe Alaska o definește cel mai bine numele ei.

Miles aka Rotofeiul

Ultimele cuvinte.  Fără prieteni.(până va ajunge la noul internat). Nepăsător. Obsedat de biografiile marilor scriitori, nu de operele lor s.a. Miles a fost exact ca un băiat care, ajuns la un nou internat se comportă de parcă ar fi ajuns pe altă planetă, dar se îndrăgostește și nu mai vrea pe nimeni după. Miles e genul de caracter timid, retras, care se atașează de persoane. E genul de personaj principal neutru, nul, care nu-ți lasă o impresie prea profundă. Ce am adorat la el a fost obsesia aia ciudată care o avea pentru ultimele cuvine ale oamenilor. Mi s-a părut ceva…original.

Ar mai fi Colonelul(care nu mai știu cum se numea) pe care l-am adorat de la prima pagină când și-a făcut apariția. Colonelul a fost ca un adevărat…colonel.

 

Citate

Aceasta fiind o carte 90% filozofică, scrisă de JG, normal că vom găsi și 900+citate(am ceva cum acest număr în seara aceasta), dar eu voi transcrie doar câteva…

“ – Voi fumati ca sa va bucurati de tigara. Eu fumez ca sa mor. “

“ – Iti petreci toata viata in labirint, gandindu-te la felul in care vei evada de-acolo intr-o buna zi si cat de misto o sa fie si iti imaginezi ca viitorul te face sa mergi inainte, dar n-o faci niciodata. Te folosesti de viitor pentru a scapa de prezent. “

“ Cand adultii spun cu acel zambet viclean si stupid “ adolescentii cred ca sunt invicibili ’’, ei nu stiu cata dreptate au. Nu trebuie sa fim niciodata lipsiti de speranta, deoarece nu putem fi niciodata distrusi ireparabil. Noi credem ca suntem invincibili deoarece chiar suntem. Nu putem sa ne nastem si nu putem muri. Precum orice forma de energie, putem doar sa ne schimbam aspectul, marimea si manifestarea. Ei uita asta cand imbatranesc. Se sperie de gandul ca ar putea sa piarda si sa dea gres. Dar acea parte din noi, care e cu mult mai mare decat suma tuturor partilor noastre, nu are inceput si nu are sfarsit, deci nu poate da gres. “

Sfârșit

Căutând-o pe Alaska a fost o carte destul de specială, fără îndoială. Poate că nu am simțit-o eu la adevărata ei valoare, dar am simțit-o și, chiar dacă a fost oarecum dureroasă, a fost directă și, mai mult de atât, a fost realistică. Finalul a fost așa cum ar fi trebuit, deși m-a enervat puțin „după” când totul a devenit cam aberant, singura parte care mi-a plăcut mult, fiind „ultima farsă” (așa am denumit-o eu ). Deși cărțile lui JG au devenit oarecum prea supraapreciate și extrem de comerciale, încât tot Tumblr-ul și Facebook-ul știe de ele, nu aș putea spune că această carte nu mi-a plăcut, pentru că aș fi o mincinoasă.

Referitor la labirintul Alaskăi, sunt de părere că toți avem un labirint al nostru sau, mai exact, fiecare percepem labirintul generalului după modul nostru de gândire. Alaska a găsit ieșirea, Miles credea că e vorba despre un labirnt al suferinței. Labirintul meu, în schimb, e diferit. Al tău, la fel. Deși de cele mai multe ori îmi doresc să ies din labirintul meu, uneori cred că e mai bine să rămân acolo. (notă melo-dramatico-filozofică de final, baam)

A, da, și era să uit. Această carte va fi ecranizată. Mai jos aveți un poster.

tumblr_n7jblgmp9h1twqpbpo1_500

Advertisements

Leave a comment

Filed under Recenzii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s