Frozen în Once Upon A Time

10557219_861389937223575_8571453324800680442_n

Once Upon A time a devenit, de la primul episod, unul dintre serialele mele favorite.  Nu a existat episod, vreme de 3 sezoane, care să mă dezamăgească sau să mă plictisească .Sezonul 1 a fost magic, m-a purtat în tărâmul poveștilor și mi le-a arătat în toate splendoarea lor. Sezonul 2 a fost plin de acțiune și răsturnări de situație, iar sezonul 3 a fost genial. AICI vor fi câteva spoilere în legătură cu acest sezon     Deși, mi-a părut rău după Peter Pan. Da, Peter Pan! Aș fi vrut să aibă un alt sfârșit totuși. Îmi era simpatic și-i iubeam accentul. Apoi, m-a întristat moartea lui Neal. Da, poate că acest sezon a fost și puțin trist, dar superb.

Gata Spoilerele10270840_851667788195790_6400212405285147404_n

Iar acum, aflu că serialul va avea și un al 4-lea sezon și, că vor apărea personaje din Frozen! Bine, am aflat asta acum câteva săptămâni, dar tot nu-mi pot opri entuziasmul. Adică actuala mea animație preferată își va găsi locul în serialul meu preferat? Ce poate fi mai grozav de atât. Presimt un sezon 4 perfect. Deși, din păcate, Olaf nu va apărea, tot cred că sezonul ce urmează va fi unul plin de surprize. Cum să nu iubesc acest serial după toate astea? Mi-ar fi imposibil. Once Upon A Time e mai mult decât un simplu serial. Sper ca, după sezonul 4 vor mai urma și altele 10-20…pentru că nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla când se va termina de tot…10897_522839104484052_7143547332521731705_n

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s