Cartea Saptamanii

2542

Doamne, iubesc cartea asta! E minunată! Nu m-am gândit nicio secundă că o să-mi placă așa tare. Nu e doar o carte, e o adevărată lume cuprinsă între niște pagini. Am trăit cartea, nu am citit-o. Și cine o compară cu HP nu are deloc dreptate. Doar pentru că ambele sunt din genul fantasy, nu înseamnă că seamănă. Sunt total diferite. Deci, da, iubesc cartea acesta și cred că o să am parte de o moarte crudă, lentă și dureroasă până când o să apară și celelalte 2 volume la noi în țară.

Advertisements

5 Comments

Filed under Uncategorized

5 responses to “Cartea Saptamanii

  1. Crisa

    despre ce e vorba in ea?

    • O lume în care sufletul oamenilor se află în afara corpului, o lume populată de vrăjitoare, urși cu armură și în care o substanță misterioasă, numită Praf, îi uimește pe unii și îi înspăimântă pe alții – acesta este universul Lyrei Belacqua, eroina Luminilor Nordului.

      Fata pornește la doar unsprezece ani în cea mai mare aventură a vieții sale, spre tărâmul întunecat și magic al Nordului, ca să-l salveze pe Roger, cel mai bun prieten al ei. Fără știrea Lyrei însă, rolul pe care-l are de jucat e mai mare de-atât: călătoria ei devine poveste și povestea legendă, pentru că, de deciziile pe care le va lua, depinde însăși soarta lumii.

      Această poveste captivantă despre prietenie și curaj, prima parte a trilogiei Materiile întunecate, a fost tradusă în zeci de limbi și reeditată de zeci de ori.

      O să îi fac o recenzie în cel mai scurt timp. E genială!

  2. Am citit cartea,a fost minunata!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s